4 iunie 2012. Compania portuara britanica PD Ports (www.pdports.co.uk) a fost distinsa de curand cu certificarea ISO 14001 pentru sistemul de management al mediului (SMM), devenind astfel una dintre primele afaceri portuare din Marea Britanie care a obtinut aceasta distinctie.

Compania a obtinut certificarea ISO 14001 datorita indrumarii si sfaturilor primite de la firma de consultanta pe probleme de mediu ENVIRON, care si-a oferit sprijinul de-a lungul procesului de implementare, incepand cu o analiza a lipsurilor, urmand elaborarea procedurilor, instruirea angajatilor si efectuarea unor evaluari ale conformitatii legislative.

Russ McCallion, directorul de resurse umane al PD Ports, a declarat:

“De circa 18 luni muncim din greu ca sa obtinem acreditarea oficiala a sistemului nostru de mediu conform standardului ISO 14001. Acesta este, desigur, numai inceputul programului nostru de a obtine si de a mentine excelenta in gestionarea obligatiilor noastre ecologice.”

Emma Goodchild, directoarea firmei de consultanta ENVIRON, a spus:

“Abordarea noastra a plecat de la eforturile anterioare ale PD Ports depuse in vederea protejarii naturii si de la sistemul sau deja existent de management al sanatatii si sigurantei. Abordarea noastra le-a permis angajatilor sa implementeze cu succes sistemul de management al mediului in propriile zone de responsabilitate. Acest lucru inseamna ca grupul PD Ports are in prezent o echipa extrem de puternica si de capabila de campioni ai mediului, un aspect care a fost deosebit de comentat de auditorii externi de la SGS .”

Organismul de certificare ISO SGS a mai facut comentarii si despre numarul mic de neconformitati minore descoperite in cadrul grupului in timpul procesului de audit extern, remarcand ca este neobisnuit sa gaseasca atat de putine neconformitati la companii atat de mari si de diversificate ca PD Ports in etapa initiala de acreditare.

“Acum ca am obtinut certificarea ISO 14001, planul este sa trecem la obtinerea unor reduceri ale costurilor si ale emisiilor de carbon cu ajutorul cresterii eficientei energiei si a resurselor,” a conchis Russ McCallion.