Standardul ISO 14001:2004, publicat de Organizatia Internationala pentru Standardizare, este un sistem voluntar pentru managementul mediului (SMM). Agentia de Protectie a Mediului din Statele Unite il descrie ca fiind o politica “implicand angajamentul de a preveni poluarea, imbunatatirea continua a SMM ducand la imbunatatirea performantei ecologice de ansamblu”.

Compania sau organizatia care adopta ISO 14001 este de acord sa depuna continuu eforturi pentru a-si imbunatati masurile de protectie a mediului prin stabilirea unor standarde, prin instruirea angajatilor in practicile de lucru adecvate atingerii acelor standarde si prin initierea unui plan de monitorizare. Implicarea angajatilor este foarte importanta pentru obtinerea certificarii ISO.

Va prezentam mai jos cativa pasi pe care ii puteti urma pentru a le prezenta angajatilor standardul ISO 14001 si a-i instrui in aceasta directie.

1 . Creati un model de schimbare care se potriveste culturii companiei dvs. si ii ajuta pe angajati sa indeplineasca cerintele standardului ISO 14001 si obiectivele sale de imbunatatire. Modelul de schimbare ar trebui sa cuprinda cel putin urmatoarele cinci elemente:
– Ar trebui sa explice motivele pentru utilizarea standardului ISO 14001 si avantajele sale pentru angajati, companie si marele public.
– Modelul ar trebui sa descrie cunostintele si abilitatile relevante pe care trebuie sa le posede angajatii.
– El ar trebui sa evalueze cunostintele si abilitatile pe care ei le poseda in acel moment.
– Modelul ar trebui sa includa programe de formare pentru angajati, astfel incat ei sa depaseasca diferentele dintre ceea ce li se solicita si ceea ce sunt capabili sa faca in prezent.
– De asemenea, el ar trebui sa stabileasca un sistem de urmarire ulterioara a rezultatelor pentru a consolida instruirea primita.

2 . Descrieti-le angajatilor modul in care ei pot imbunatati performanta ecologica si cum acest lucru are un impact pozitiv asupra familiilor si comunitatilor lor. Explicati-le cum un sistem eficient de management al mediului poate reduce costurile si ii poate face mandri de compania pentru care lucreaza.

3 . Cautati diferentele dintre practicile si procedurile curente ale companiei si cele cerute de ISO 14001 pentru a identifica modificarile care trebuie aduse echipamentelor si proceselor. Aceste constatari alcatuiesc baza pentru alcatuirea unei liste cu abilitatile si cunostintele necesare pentru indeplinirea cerintelor ISO. Fixati-va obiective sau grupuri de obiective masurabile pentru a putea determina gradul de reusita a programelor de formare. Unul dintre obiective ar putea fi ca un angajat sa obtina, folosind un utilaj nou, cu 60 % mai putine resturi decat atunci cand folosea vechiul utilaj.

4 . Evaluati-va angajatii pentru a determina care sunt cunostintele si abilitatile cele mai importante. Puneti accentul pe diferenta dintre obiectivele propuse si capacitatile lor din prezent. Un simplu test poate fi suficient pentru a va oferi informatiile de care aveti nevoie. Puteti afla alte informatii si discutand cu supraveghetorii.

5 . Planificati programele de formare in colaborare cu instructorii. Programarea atenta si aranjamentele logistice sunt un factor important in crearea unui program de succes. Alocati suficient timp pentru practicile supravegheate atunci cand sunt introduse noi proceduri si noi utilaje.

6 . Planificati programe de urmarire si de supraveghere in timp ce angajatii lucreaza. Feedbackul referitor la cum isi indeplinesc obiectivele din timpul formarii este esential pentru a consolida ceea ce au invatat.