Gestionarea activelor nu reprezinta o practica noua. Gestionarea activelor astfel incat acestea sa poata indeplini obiectivele organizationale sau sociale au existat din momentul in care societatea umana a inceput construirea infrastructurii, fie ea publica sau privata.

Alocarea importanta de efort si resurse a implicat inevitabil generarea nevoii de conservare si pastrare in bune conditii a infrastructurii construite. Simplu spus, activele sunt gestionate atat timp cat beneficiul rezultat in urma acestei activitati este mai mare decat costul presupus de aceasta – si niciodata gestionarea resurselor nu a fost mai importanta decat in domeniul furnizarii de apa si de servicii de colectare a apelor reziduale.

Din Babilon la Roma

Construirea si operarea infrastructurii necesare gestionarii resurselor de apa reprezinta una din celele mai vechi activitati ingineresti a umanitatii si cu siguranta una cu cele mai mari realizari. Functionalitatea initiala a acesteia se rezuma in antichitate la transportul apei dintr-un loc in altul. Constructia apeductelor a inceput cu mai mult de 3000 de ani in urma, la civilizatiile vechi, precum cele din Asiria, Babilon sau Egipt. Acestea au inteles ca dezvoltarea societatii se bazeaza primordial pe asigurarea continua a unei resurse de ape sigure.

Primele apeducte au constat initial in simple canale deschise intre un rau, o comunitate si fermele invecinate. Cei mai faimosi ingineri in constructia primelor apeducte au fost romanii. De-a lungul unei perioade de aproape 500 de ani acestia au construit 11 apeducte pentru a alimenta Roma cu apa de la o distanta de aproximativ 90 de kilometri.

Cea mai importanta parte a acestei retele consta intr-un sistem de tuneluri subterane; alta parte a retelei consta in canale deschise care strabateau vaile sau arcadele de piatra special construite pentru a permite curgerea fluxului de apa. Apeducte din acea perioada pot fi gasite de-a lungul intrgului imperiu roman, o parte din ele continuand sa furnizeze apa si dupa 1200 de ani.

Exemple mai recente de apeducte pot fi gasite in India, Peru si Turcia. Transportul apei ramane un motiv principal pentru constructia, mentenanta si gestionarea infrastructurii de apa la nivel mondial – nu doar pentru furnizarea de apa in mediul urban dar si pentru agricultura, industrie si sistemele de transport prin intermediul canalelor navigabile.

De asemenea, din cele mai vechi timpuri, civilizatiile antice au construit si infrastructura pentru colectarea apelor uzate (in mod special din zona urbana) si, evident, pentru eliminarea surplusului de apa urmare a inundatiilor.

In zilele de azi, infrastructura de apa este de cele mai multe ori perceputa in contextul urban, constand in transportul, tratarea, depozitarea si distributia de apa rezidentilor pentru a fi bauta, concomitent cu colectarea apelor reziduale si tratarea si evacuarea sau reutilizarea acestora dupa filtrarea si tratarea specifica.

Deficientele din infrastructura

In conformitate cu datele Organizatiei mondiale a sanatatii, pentru prima oara in istorie, majoritatea populatiei urbane locuieste in medul urban, iar acest fenomen continua sa evolueze. In urma cu 100 de ani doi din zece oameni locuiau intr-o zona urbanizata. In 1990 mai putin de 40% din populatia globala locuia la oras dar, incepand cu 2010, mai mult de jumatate din locuitorii globului traieste in mediul urban. La nivelul anului 2030 fiecare sase din zece oameni vor locui la oras si incepand cu anul 2050 proportia va ajunge la sapte din zece oameni.

In cadrul acestor comunitati, infrastructura de apa si canalizare, canalele de colectare, facilitatile de tratare, tancurile de stocare si rezervoarele vor presupune investitii colosale in active fizice. Un oras cu o populatie intre 100000 si 500000 de oameni poate detine intre 5000 si 10000 de kilometri de conducte subterane de apa alaturi de o retea similara de conducte de colectare a apelor uzate. O parte din aceste instalatii sunt vechi de secole dar, ca urmare a procesului semnificativ de migrare la oras, infrastructura poate fi mai noua de 40 de ani.

Valoarea de inlocuire a acestor active se ridica la multe milioane de dolari pentru fiecare oras. Cu toate acestea, mare parte din capitalul disponibil a fost deja investit in dezvoltarea infrastructurii pentru a putea acoperi cresterea de populatie, rezultatul fiind acela ca majoritatea oraselor se confrunta cu o infrastructura invechita care necesita reparatii, reabilitatri sau, de cele mai multe ori, inlocuiri ale unor portiuni semnificative.

Aceste aspecte subliniaza problema deficientelor de infrastructura – diferenta dintre resursele financiare disponibile si cele necesare pentru conservarea si imbunatatirea infrastructurii existente.

Nu exista informatii disponibile la nivel global dar estimarile realizate de catre American Water Works Association arata, spre exemplu, ca necesarul de investitii pentru infrastructura de apa potabila din SUA se ridica la peste un trilion de dolari pana in anul 2035.

Pentru majoritatea tarilor in curs de dezvoltare nevoia nu se refera doar la imbunatatirea infrastructurii existente ci la dezvoltarea ei pentru a indeplini nevoile sanitare de baza.

Aplicarea managementul activelor

Simplul fapt ca civilizatiile antice au investit resurse uriase, financiare si umane, pentru efortul de constructie a acestor minuni de inginierie semnifica faptul ca acestea pretuiau infrastructura creata pentru beneficiile aduse. De-a lungul secolelor s-au depus eforturi insemnate pentru a conserva functionalitatea infrastructurii realizate. Cunostintele acumulate de la inginerii antici care au proiectat si construit primele sisteme de furnizare a apei potabile au fost transmise de la o generatie la alta.

Standardele, codurile de practica si indrumarile au evoluat de-a lungul timpului. In ultimile decade acestea s-au dezvoltat in ceea ce cunoastem acum drept principiile si politicile de management al activelor. Acest domeniu este din ce in ce mai conectat cu alte sisteme de management cum ar fi, de exemplu, aspectele financiare si de risc al activitatilor organizationale.

Cele mai bune practici

Comitetul ISO care gestioneaza activitatile in conexiune cu serviciile de furnizare a apei potabile si cu sistemele de colectare a apelor uzate (ISO/TC 224) lucreaza pe baza indrumarilor de buna practica, create pentru managementul activelor legate de infrastructura municipala cu privire la asigurarea apei potabile si preluarea apelor uzate.

Alt comitet ISO, ISO/PC 251, dezvolta trei standarde cu privire la managementul activelor:

• Prezentare generala, principii si terminologie (ISO 55000)
• Cerinte (ISO 55001)
• Indrumari cu privire la aplicarea standardului ISO 55001 (ISO 55002)

Aceste noi standarde urmeaza a fi publicate catre sfarsitul anului 2013.

ISO/PC 251 are cea mai deschisa abordare catre acest subiect. In opinia comitetului termenul de “activ” este privit ca un bun care are potential sau o valoare actuala pentru o organizatie, desi specifica faptul ca pentru multe companii activul este conceptualizat drept un obiect fizic, cum ar fi infrastructura utilizata pentru transportul, tratarea, stocarea si distributia apei. Acesta abordare infrastructurala este folosita de catre ISO/TC 224.

Nevoi paralele

Reprezentantii ISO/TC 224 din cadrul ISO/PC 251 au argumentat care exista doua nevoi paralele: una pentru standardele generale de sistem de management si una pentru indrumarile tehnice cu privire la gestionarea activelor pentru o serie de sectoare specifice cum ar fi cel al apelor.

In consecinta, in cadrul seriei ISO 55000 cu privre la managementul activelor se specifica ca documentele pot fi folosite alaturi de orice alte standarde specifice de management al activelor, cu propriile specificatii tehnice. Standardul ISO 55001 specifica cerintele legate de un sistem de management eficient.

Alte standarde detaliaza cerinte tehnice specifice sectorului, activelor gestionate sau activitatii desfasurate; altele prezinta indrumari cu privire la modalitatea in care standardul ISO 55001 ar trebui sa fie interpretat si aplicat in cadrul unui sector specific (sau unui anumit tip de activ).

In momentul de fata ISO/TC 224 lucreaza la un raport tehnic de sine statator intitulat Aspecte tehnice – instrumente si bune practici de management al activelor de furnizare a apei si a sistemelor de ape reziduale. Publicarea raportului se asteapata a fi facuta peste trei ani.

In acest timp companiile de furnizare a apei de pe glob vor continua sa-si gestioneze activele fizice in cea mai buna maniera si fara indoiala vor cauta fonduri suplimentare din cadrul veniturilor obtinute, imprumuturilor guvernamentale si investitiilor din domeniu privat, pentru a putea reduce sau elimina deficientele din cadrul infrastructurii existente. (sursa: ISO)